Quantcast
Channel: vellant – Libris blog
Viewing all articles
Browse latest Browse all 13

Pacientul H.M. – Luke Dittrich

$
0
0

La începutul anilor 30, un băiat pe nume Henry, din statul Connecticut al SUA a fost doborât, într-un accident de un biciclist și a suferit un traumatism cranio-cerebral. Câte asemenea scene au loc, din păcate, în atâtea colțuri din lume chiar și în acest moment este greu de estimat. Doar că acest moment, aparent banal, aparent comun  și mai ales consecințele probabile ale sale au schimbat istoria științei și felul în care înțelegem astăzi memoria. Henry Molaison (sau H.M cum a ajuns să fie recunoscut, asumând standardul științific al confidențialității,  în atâtea lucrări de medicină și pishologie), băiatul deloc remarcabil al unei familii modeste americane a devenit până în 1990 cel mai studiat pacient al tuturor timpurilor, o adevărată cheie esențială în dezvoltarea științelor cognitive. Cum s-a întâmplat asta? Povestea sa care montează povestea descoperirilor din domeniul neurobiologiei și stiintelor cognitive e reconstruită, într-o manieră originală și eclectică de Luke Dittrich, într-un fascinant volum tradus în limba română la Editura Vellant. Raportarea autorului la această poveste nu este deloc neutră. Luke Dittrich este nepotul neurochirurgului William Beecher Scoville care l-a operat pe Henry Molaison în anii 50, deschizând drumul explorărilor spectaculoase în domeniul memoriei. Tocmai de aceea povestea lui Luke...

Post-ul Pacientul H.M. – Luke Dittrich apare prima dată în Libris blog.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 13